În prezent, călătoria cu trenul între Beijing și Moscova durează șase zile, potrivit AFP.
Linia ferată care va lega cele două orașe va avea aproximativ 7.000 de kilometri, depășind ca lungime de peste trei ori cea mai lungă linie de mare viteză existentă în prezent, între Beijing și orașul Guangzhou din sudul Chinei, și va trece prin Kazahstan.
Proiectul apare în contextul în care Rusia se confruntă cu dificultăți economice, pe fondul scăderii prețului petrolului și al relațiilor tensionate cu Uniunea Europeană și Statele Unite, din cauza conflictului din Ucraina.
De cealaltă parte, China încearcă să impună la nivel internațional tehnologia avansată pe care o deține în domeniul construcțiilor feroviare.
În luna noiembrie a anului trecut, prim-vicepreședintele companiei Russian Railways, Alexander Misharin, a declarat că tronsonul de cale ferată dintre Moscova și granița Rusiei va costa 60 de miliarde de dolari, iar că linia ferată va reduce durata călătoriei între cele două capitale de la cinci zile la 30 de ore.
Misharin a apreciat atunci că proiectul care leagă Moscova de Beijing este similar Canalului Suez în ceea ce privește „scara și importanța” acestuia.
China deține cea mai mare rețea feroviară de mare viteză din lume, construită de la zero în mai puțin de 10 ani și bazată pe tehnologie provenită de la companii străine, precum Alstom (Franța), Siemens (Germania) și Kawasaki Heavy Industries (Japonia).